Florian Clenci

Consultant in managmentul programelor de evaluarea, formator acreditat, Instructor educație acvatică.

Pregătire profesională

  • Absolvent al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport, specializarea Natație
  • Master în “Managementul activităților sportive”
  • Aproape 10 ani de experiență ca instructor de educație acvatică pentru bebeluși și copii mici 

Experiență personală

Florian s-a aflat încă de la început în echipa Acvatic Bebe Club, având o contribuție semnificativă la dezvoltarea metodei noastre de educație acvatică. Cel mai mult îi place să lucreze cu bebeluși, una dintre cele mai mari satisfacții profesionale venind din abilitățile dobândide de aceștia în urma lecțiilor: încredere în sine, o dezvoltare superioară din punct de vedere fizic, social și cognitiv față de copiii de vârsta lor, o parte dintre aceștia ajungând chiar să practice sport de performanță.Florian consideră că fiecare copil și-a pus amprenta asupra metodologiei și tehnicii pe care o practică, iar cele mai importante atribute ale unei lecții de succes sunt empatia, jocul, pasiunea și entuziasmul instructorilor astfel încât copiii să trăiască experiențe memorabile la ABC.