Alecu Alexandra

Specialist Educație acvatică

Înotul a fost mereu una dintre activitățile preferate ale Alexandrei, pe care l-a practicat din pasiune, chiar dacă nu la nivel de performanță. Experiența de peste 20 de ani în sport și activitatea de instructor au învățat-o cât de importante sunt răbdarea, încrederea și adaptarea fiecărui exercițiu la nevoile copilului.

Ca specialist în educație acvatică, Alexandra își dorește să îi ajute pe cei mici să descopere apa într-un mod natural, prin joacă și exerciții adaptate vârstei și ritmului fiecăruia.

În sesiunile sale, aplică principiile Metodei ABC, punând accent pe siguranță, încredere și respectarea ritmului fiecărui copil, astfel încât experiențele în apă să fie plăcute și să le ofere celor mici libertatea de a descoperi și de a învăța pas cu pas.

Pentru Alexandra, cel mai important este ca micuții să se simtă bine în apă și să capete încredere încă de la primele întâlniri cu mediul acvatic. Își dorește ca fiecare sesiune să fie o experiență plină de joacă și zâmbete, în care cei mici să se bucure de ceea ce învață și de fiecare nouă reușită.