Despre nași: Botezul și tăierea moțului a lui bebe
Ce e de știut și de făcut pentru o zi super distractivă?
Un mare prilej de sărbătoare în familie este nașterea bebelușului și toate emoțiile nebunești și intense care vin cu această ocazie plină de bucurie. Și aici nu ne referim doar la proaspeții părinți, ci la familia extinsă, de la bunici până la părinții spirituali aleși- adică nașii.
În acest sens, nașii bebelușului vor fi cei care îl ghidează și îl îndrumă, se vor asigura că copilul merge pe calea cea dreaptă și își va găsi credința și spiritualitatea alături de ei.
De aceea, ca nași, veți avea un rol foarte deosebit în primele 2 evenimente din viața micuțului vostru, adică la botez și la tăierea moțului, iar uneori acestea pot fi copleșitoare și de aceea v-am pregătit un articol care să vă ajute pe viitor la aceste ocazii.
În primul și în primul rând, la ce vârstă se botează copilul nou-născut?
Este indicat ca botezul să fie făcut după ce copilul împlinește 40 de zile, evitând zilele de post și sărbătorile religioase. Această recomandare are legătură cu perioada de lăuzie a mămicii când intrarea ei în biserică nu este posibilă, și de aceea nașa preia simbolic în mare parte din atribuțiile ei.
În ce zi din săptămână îl vei boteza pe bebe?
Ne putem ghida după ritualurile Bisericii Ortodoxe și atunci botezul este recomandat să se săvârșească duminica, imediat după Sfânta Liturghie, evitând zilele de post și sărbătoarile religioase. Ca și nași, vă puteți sfătui cu părinții pentru altă zi, însă puteți alege orice zi din săptămână ținând cont de excepțiile menționate anterior, de obicei zilele de vineri sau sâmbătă pentru a petrece mai mult timp alături de invitați.
Care sunt obligațiile voastre la botez și ce trebuie să cumpărați pentru creștinarea micuțului?
De obicei, nașii sunt cei care aleg biserica unde va fi creștinat copilul, deci veți stabili cu părintele detaliile finale precum data, ora, dacă Botezul se va efectua după Sfânta Liturghie sau în timpul acesteia, onorariul bisericesc etc. Deci, putem spune că în calitate de nași, veți avea o sarcină importantă ce necesită atenție la detalii pentru proximitatea locației și amănuntele ce le veți discuta cu Părintele.
În ziua Botezului, trebuie să aduceți toate cele necesare pentru săvârșirea celor 3 Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea și Împărtășania.
Iată de ce veți avea nevoie:
- Lumânare pentru botez;
- Haine noi pentru bebeluși cu care va fi îmbrăcat micuțul după ce este scos din apă;
- Pânză de mir (crâșmă de mir);
- Fașă pentru strângerea bebelușului;
- Prosop pentru șters copilul;
- Sticluță pentru mir;
- Prosop și săpun pentru preot;
- Ulei și vin (pentru împărtășanie);
- Cutiuță pentru a depozita șuvița de păr.
- Cruciulițe pentru invitați (se vor pune la piept).
Știm că pare o listă lungă însă cele necesare pot fi cumpărate într-un singur pachet complet și personalizat drăgăstos și frumos cu o tematică deosebită de la Le Cose Animate. Va fi un cadou de suflet pentru finii voștri și al lor micuț, ce-i va purta mereu cu zâmbetul pe buze spre această zi emoționantă.
Vă propunem trusourile de botez de înaltă calitate iar voi îl puteți alege pe cel mai frumos aici: Trusouri pentru botez
Ce cadou oferiți ca nași la botezul lui bebe?
La petrecerea de botez, finii voștri vor primi daruri pentru cel mic, în mare parte cadouri și bani. Voi, în calitate de nași, trebuie să oferiți un cadou unic și memorabil; în mod tradițional, puteți dărui o sumă de bani, cercei pentru fete și lănțișor pentru băieți. Însă, noi vă propunem să alegeți un cadou inedit pentru ca bebe să se simtă special și iubit, cum ar fi primele ședințe de educație acvatică într-un Univers Acvatic magic.
Pentru că înotul este singura activitate motrică permisă bebelușilor chiar de la primele luni de viață, la cluburile noastre micuții pot începe această activitate chiar de la vârsta de 2 luni, cu ședințe individuale cu instructorul lor individual.
De ce este o decizie inspirată începerea educației acvatice ca și cadou pentru bebeluș?
Pe lângă beneficiul distractiv ce stimulează dorința de cunoaștere, educația acvatică contribuie la o dezvoltarea sănătoasă, atât din punct de vedere fizic, dar și psihic. Independența pe care o va dobândi în urma sesiunilor de înot alături de specialiștii ABC, îi vor îmbunătăți bagajul motric și cognitiv, iar experiența și bucuria micuțului nu vor fi uitate cu siguranță.
De aceea, pentru o super experiență acvatică de neuitat, ca nași puteți dărui voucherul valoric personalizabil de la Acvatic Bebe Club, iar finii îl pot personaliza pentru bebe cu servicii de educație acvatică. Aflați detaliile AICI.
Ziua Botezului a decurs frumos și lin, micuțul a fost cuminte și încântat pe tot parcursul zilei iar toată lumea s-a bucurat și i-a urat bun venit lui bebe pe lume. Însă ce este de făcut pentru nași în continuare? Ce se face la băița de a doua zi?
Așadar, ce trebuie să facă nășica la băița de a doua zi?
La această băiță simbolică vor participa doar femeile și simbolizează “spălarea de mir”. Ca nașă, poți pregăti cădița cu:
- Petale de trandafiri > pentru delicatețe
- Lapte > pentru piele fină
- Orez > pentru prosperitate
- Crenguță de busuioc > pentru frumusețe
- Bănuți de aur sau argint > pentru stabilitate financiară
- Mac > pentru un somn liniștitor
- Verighetă sfințită > pentru o căsnicie frumoasă.
În timpul băiței, lumânarea de botez trebuie să o lași aprinsă iar fașa de la botez va trebui și ea pusă în cădiță.
După băiță, va trebui să ungi copilul cu mir la încheieturi și să îl descânți la ochi, gură, urechi, cap și picioare ca să fie ferit de probleme, iar apa folosită o vei arunca la rădăcinile unui copac precum măr sau păr, ca să crească frumos și sănătos.
Pentru băița de a doua zi, vei avea nevoie de:
- Haine pentru bebeluș;
- Săpun și prosop;
- Păturică;
- Scutece.
Ce trebuie să faceți ca nași la tăierea moțului?
După aproximativ un an, copilul pe care l-ați botezat a crescut atât de repede și este pregătit pentru tăierea moțului, un eveniment simbolic pentru cei din familie. Conform tradiției, în primul an de viață, micuțului nu i se va tăia deloc părul iar după un an, maxim 2, acestuia îi este legată o șuviță de păr cu o panglică roșie și se va tăia de către voi, nașii, pentru a simboliza prima tunsoare a celui mic.
Odată tăiată șuvița de păr, aceasta va trebui să o lipiți cu ceara de la lumânarea de botez pe o monedă de argint și păstrată. După aceea, trebuie să treceți copilul prin turtă, care mai apoi o rupeți în 4 bucăți și o împărțiți oaspeților.
Tava și obiectele de pe tavă vor fi selectate de către voi, și pot conține obiecte precum:
- Bani;
- Stilou;
- O carte mică;
- Bijuterii;
- Ruj;
- Obiecte muzicale sau ce se consideră că ar putea alege cel mic, relevant pentru viitorul său.
Copilul va alege 3 obiecte din cele oferite, fiecare alegere se crede că reprezintă calea pe care o va urma în viață: dacă alege stiloul, cel mic va fi studios, dacă alege rujul sau un obiect de cosmetică, poate prevesti alegerea unei cariere în acest domeniu sau o pasiune pe care o poate dezvolta mai târziu.
În acest sens v-am pregătit pentru inspirație o selecție de seturi speciale pentru prima aniversare, realizate manual de artiștii Le Cose Animate. Vedeți toate seturile pentru celebrarea micuților la împlinirea vârstei de 1 an AICI.
După tot acest parcurs plin de emoții și iubire, atât botezul cât și tăierea moțului bebelușului sunt prilej de sărbătoare și de binecuvântare a acestuia cu cadouri, dragoste și afecțiune. Aceste evenimente se întâmplă o singură dată în viața copilului, iar o planificare timpurie și stabilirea detaliilor ar fi ideale pentru ca evenimentul să fie cât mai plăcut, atât pentru voi, fini și invitați, dar cât și pentru micuțul vostru.