Copenhaga – un oraș minunat pentru copii
Îmi face o deosebită plăcere să scriu despre experiența trăită cu copiii în capitala Danemarcei, un oraș care ne-a surprins atât din prisma diversității activităților pentru adulți și copii deopotrivă, cât și a grijei manifestată la tot pasul pentru un oraș curat, cât mai puțin poluat și nu în ultimul rând, eficiența unei instrastructuri mereu în dezvoltare (în 2019 urmând a se va finaliza un inel al stațiilor de metrou ce va uni toate zonele turistice pentru a facilita accesul și promovarea acestora).
După ce am programat în calendarul familiei această excursie, ne-am documentat intens cu privire la atracțiile pentru copii, modalitățile de transport convenabile, restaurante și orice alt aspect ce ne-ar fi putut ajuta să planificăm eficient și interesant cele 6 zile. După ce am accesat câteva site-uri și am găsit doar relatări succinte și superficiale am început să cred că alegerea acestui oraș nu a fost una inspirată. M-am bazat însă pe faptul că parcul de distracții Tivoli Gardens (un Disneyland mai mic, dar cochet și mult mai potrivit copiilor până în 6 ani) este chiar lângă Gara Centrală din Copenhaga și va trezi interes pentru cel puțin 2 zile.
Realitatea însă a fost alta! Odată ajunși la recepția hotelului, am găsit o broșură de cca 20 de pagini, “Copenhagen with kids” plină cu informații detaliate (adresă, mijloc de transport, poze, where to shop, where to eat ) despre locațiile ce meritau vizitate, organizate pe cele 6 zone principale ale capitalei. Tot la recepție am aflat că în capitala lor se poate bea apă de oriunde (inclusiv de la băile publice sau cișmele din parc)….și au fost chiar surprinși de reacția noastră: “really???”
Relaxați că suntem pe drumul cel bun, am început să planificăm sistematic fiecare zi astfel încât, la finalul celor 6 zile, atât noi cât și fetele am concluzionat că merită să mai venim o dată aici la vară, fiind și mai răcoare, cu o medie de 19-21 grade în lunile de vară iunie-august.
Multe locații au spații special amenajate pentru picnic, uneori chiar lângă locurile de joacă și încurajează familiile să-și aducă mâncarea preferată și să petreacă timp de calitate împreună. Toată lumea vorbește engleză și este deschisă să ajute și să vă ofere detalii.
Ah, și să nu uit! Merită să vă deplasați cu metroul, care nu are conductor! Toți cei care stau în primul vagon și mai ales pe primele locuri vor fi uimiți de priveliștea subterană și supraterană care se schimbă constant.
Și nu în ultimul rând, doresc să mai precizez un aspect foarte important! Danezii au un respect deosebit față de orașul lor, de aceea foarte mulți au ales să se deplaseze cu bicicleta. Însă pentru că pistele se află în imediata vecinătate a trotuarului și copiii accidental pot avea tendința de a merge pe ele ar fi util să le explicati din timp celor mici să respecte și să fie atenți la bicicliști, în caz contrar danezii devin vizibil deranjați.
În continuare, am să vă împărtășesc un top personal al locațiilor vizitate de noi, care se regăsesc și în pozele ce însoțesc articolul, precizând că oricine dorește informații suplimentare le poate solicita cu încredere la adresa carmen@acvaticbebeclub.ro
- ZOO -întinsă pe o suprafață apreciabilă, grădina zoologică are o varietate impresionantă de animale, nu este prezentă nici o cușcă, în locul acestora găsindu-se spații largi, amenajate în detaliu, cu tema regiunii în care locuia animalul gazdă. Zona animalelor domestice are exemplare atât de domesticite încât copiii sunt încurajați să intre și să se joace cu ele (existând la ieșire un loc special amenajat de spălat și sanitarizare). Printre experiențele cele mai impresionante aici, a fost să vedem un urs polar înotând în plută, să intrăm într-o grădină în care cangurii cu marsupiile pline de bebeluși își vedeau liniștiți de activitățile zilnice și nu în ultimul rând o girafă care a insistat să intre în poza de familie.
- The National Aquarium – cu o varietate de peste 20.000 de specii marine și peste 7 milioane de litri de apă, este cel mai mare acvariu din NE Europei. Inedit a fost să vedem cum la intrarea în acvariu există o zonă amenajată pentru copii în care aceștia puteau atinge și învăța despre diverse exemplare marine (noi am avut șansa să atingem o steluță de mare). Locația acestuia este deosebită, având un restaurant cu ieșire la Marea Nordului și o mică zonă de joacă cu nisip chiar în vecinătatea focilor care fac un adevărat spectacol atunci când este ora mesei. Acvariul este situat în Amager Island, cu cea mai mare plajă situată doar la 5km de centru, este o zonă în care cu siguranță vom reveni deoarece aici am văzut cele mai frumoase locuri de joacă pentru copii cu facilități interioare cât și exterioare destinate copiilor pe categorii de vârstă, cu opțiuni pentru bedminton, karturi, fotbal, piste de bicicletă, trasee pe poduri suspendate din lemn (de referință sunt: Bredegrund Construction playground si Lergravsparken…știu greu de ținut minte, dar odată ajunși în Amager le veți putea localiza usor). De altfel, am observat că în parcurile lor accentul în jocurile și amenajările puse la dispoziție copiilor cade pe creativitate și mișcare (foarte puține topogane și leagăne).
3. Tivoli Gardens – distracție la superlativ. Ne-am bucurat să vedem că inclusiv fetița noastră de 3 ani și jumătate a putut experimenta multe atracții, parcul în sine făcând deliciul copiilor care pot hrăni porumbeii, mângâia păunii, fugări rațele, vedea spectacole pe iarbă din oră în oră, și toate acestea pe lângă minunatele ride-uri. Preferatul lor a fost un cufăr care în drumul său pe șine în sus și jos îi purta pe copii prin scenarile și personajele poveștilor lui Christian Andersen.
- The Children’s Worker’s Museum și Grădina Botanică – situate unul în vecinătatea altuia, merită vizitate, mai ales dacă ajungeți în zonă pe ploaie puteți merge mai întâi la muzeu și apoi la grădina botanică (ploile, deși destul de frecvente în lunile de vară sunt scurte și blânde, așa că dacă le dați celor mici o geacă subțire și o șapcă pe cap vă puteți continua liniștiți intinerariul, iar lor chiar o să le placă).
În cadrul muzeului cei mici vor descoperi care erau jucăriile copiilor în perioada 1800-1980, cum se îmbrăcau și arătau camerele lor (vor putea proba diverse costumații, încerca jucăriile și privi imagini din acea perioadă), iar la grădina botanică îi vor încânta micile dealuri, cascadele și unele plante exotice destul de ciudate…
5. The Music Museum – foarte aproape de hotelul nostru și neavând ocazia niciodată să vedem un astfel de muzeu i-am dat o șansă și bine am facut. Pe lângă vitrinele în care era prezentă evoluția unui instrument de când a apărut până în zilele noastre, partea cea mai interesantă a fost că la finalul turului (care nu e deloc mare, exact cât să mențină interesul copiilor) există o camera antifonată plină cu tot felul de instrumente pe care copiii le puteau atinge, testa, cânta…..și ghiciti ce? aveau chiar căști pentru părinții mai sensibili deranjați de mixul de zgomote neprietenoase și fără vreun acord.
- Torvehallerne- the food market, situat între un minunat parc (Orstedsparken) și zona centrală; merită să vă opriți pentru aprovizionarea cu fructe proaspete sau chiar să încercați unul din preparatele de pește gătite pe loc. Apropo de mâncare, demn de menționat că în magazinele 7/11 au vitrine frigorifice generoase cu produse vegane și bio astfel încât atunci când copiilor le e prea somn să stea la o masă puteți opta pentru un sandvich sănătos la tot pasul (greu de găsit în schimb supe….inclusiv la resturante).Așa ne-am petrecut cele 6 zile în Copenhaga, și recunosc că am simțit, în calitate de părinte, un confort extraordinar în acest oraș, în care nu m-am stresat că mi s-a terminat apa copiilor și nu am de unde să cumpăr (ca să nu mai zic de economia financiara în acest sens), unde toaletele sunt curate și îngrijite, unde ai mereu alternative plăcute și diverse de petrecere a unei zile superbe cu copiii într-un mediu sigur, unde aerul este curat și găsești mereu refugiu într-un parc liniștit dotat cu cel puțin un loc de joacă (unele având chiar jucării de nisip, trotinete, biciclete, ….aviz celor ca mine care merg în Herăstrău vara și iau cu ei jucării de nisip, trotinete, role, etc).
Ce am ratat și avem în plan să vizităm la anul: Castelul Rosenborg, schimbarea gărzii, Island Brygge, închirierea unui cargo bike (o bicicletă care are atașat un cărucior în care pot sta 2 copii), Experimentarium, Ree park Safari.
Ah, și interesant de aflat ar fi că:
– există un Copenhaga card valabil la vânzare inclusiv în aeroport care oferă reduceri sau gratuități pentru multe din muzee, baruri, resturante, inclusiv Tivoli Gardens;
– intugreen -este o aplicație daneza menită a fi folosită în parcuri pentru identificarea păsărilor în baza ciripitului acestora (un fel de shazam al naturii)
– sunt foarte seriosi când vine vorba de recycling, food waste și mașini electrice (singura țară în care am văzut mașini Tesla pe post de taxi-uri…de altfel primăriile monteaza gratuit priza de încărcare a acestora dacă într-un bloc sunt cel puțin 3 proprietari de mașină electrică și nu există nici un fel de taxă)
– au propria etichetă prin care identifică cele mai “environmental friendly “ produse și servicii (Ecolabel)
– peste tot (da, chiar peste tot) se poate plăti cu cardul, nu există taximetrist sau comerciant care să nu aibă pos.