Metoda ABC: 3 pași pentru o lecție de educație acvatică reușită
Instructorii noștri, prin pregătirea lor profesională și empatia față de copii, stimulează curiozitatea și creativitatea fiecăruia, printr-un plan de lucru personalizat, adaptat în permanenta ritmului de evoluție al fiecărui copil. Planul fiecărei ședințe de înot urmează o structura clară, în trei părți, cu accent pe activități simple, concepute cu atenție de o echipa de psihologi. Acestea au ca element central joaca pentru o stimulare blândă și o comunicare eficientă cu cei mici.
Prin joc, copilul învață mișcările, imită ce vede în jur, și tot prin joc se creează atmosfera de destindere, de încredere și de siguranță de care are nevoie pentru a începe procesul de învățare. Instructorii noștri comunică în permanență cu părinții, cu privire la obiectivele și așteptările personale, modalitatea de predare, dar și personalitatea fiecărui copil.
Dacă pentru cei mici dorim să oferim experiențe pentru părinți dorim să oferim sprijinul necesar ca ei să se relaxeze și să se bucure de achizițiile copilului alături de acesta.
Ca parte a metodei ABC, dezvoltată de o echipă de medici, psihologi și instructori de înot, fiecare ședință de educație acvatica este structurata în general în trei părți, conținutul acestora fiind diferit în funcție de vârstă și disponibilitatea copilului.
1. Acomodare pas cu pas
Aclimatizarea și acomodarea sunt foarte importante pentru ca orice copil să se simtă în largul său în apă, lângă instructor. Astfel, în prima parte a ședinței este recomandată de fiecare dată acomodarea cu apa, indiferent de vârsta copilului, în spațiul restrâns de la marginea bazinului. Astfel, copilul se acomodează cu ambianța din piscină și își pregătește organismul pentru efort. Odată realizată această etapă importantă, dar pe care mulți o neglijează, copilul este pregătit să înceapă activitățile structurate din cadrul lecției.
2. Exerciții în funcție de vârstă și dezvoltare
O clasă de educație acvatică poate curpinde diferite activități, în funcție de nivelul de dezvoltare al copilului, de disponibilitatea lui și, nu în ultimul rând, de obiectivele setate de instructor. Pentru bebeluși, deplasarea în apă se realizează exclusiv cu ajutorul instructorului, fiind folosite prize de susținere ce nu blochează mișcările acestuia.
La Acvatic Bebe Club folosim materiale de calitate, omologate internațional, care reprezintă un ajutor real în însușirea abilităților:
- covor perforat – pentru poziționare, creearea unui spatiu intim de joacă, treceri dintr-o poziție în alta, educarea echilibrului, stimularea deplasării pe uscat.
- baston plutitor cu cheie – pentru stimularea mișcărilor membrelor inferioare și superioare și stimularea poziției verticale în mediul acvatic, care să pregătească adoptarea poziției verticale pe uscat și mersul voluntar
- jucării de diferite mărimi, culori și cu diferite funcții – pentru inițierea jocului și captarea atenției, care stimulează reflexul de apucare.
Între 4 luni și 1 an este stimulat reflexul de apnee în momentul imersiei prin învățarea unei respirații specifice mediului acvatic. Cu alte cuvinte, bebelușul învață să-și țină respirația sub apă.
După aceasta perioadă se vă continua cu îmbogățirea bagajului motric și informațional, prin abordarea unor exerciții mai complexe, diverse, scopul fiind stimularea mișcărilor de coordonare specifice activității acvatice. Aceste exerciții sunt urmate de deplasare pe distanțe scurte, atât la suprafață, cât și pe sub apă, cu ajutorul obiectelor plutitoare (colac, covor perforat etc).
După vârsta 2,5 ani apar primele noțiuni de pregătire pentru inițierea în înot. Copilul se poziționează orizontal pe apă și învață să coordoneze mișcărilor picioarelor cu respirația specifică mediului acvatic, respectiv coordonarea mișcărilor mâinilor și picioarelor atunci când se scufundă.
3. Revenirea organismului după efort
Întotdeauna, lecția de înot a bebelușului sau lecția de înot a copilului se încheie cu o perioadă de revenire a organismului după efort. Aceasta are rolul de a regla parametrii funcționali (frecvența respiratorie, respectiv cardiacă) la valorile de repaus. Acest lucru se realizează tot prin exerciții – pasive sau active – evitând să se instaleze oboseala de la sfârșitul ședinței.
Nou-născuții sunt într-o cursă contracronometru, ei fiind nevoiți să câștige mobilitate înainte de a lua prea mult în greutate. Educația acvatică oferă oportunitatea perfectă că acest lucru să se realizeze. Este de altfel singura activitate sportivă ce se poate practica încă din primele luni de viață, cu condiția ca aceasta să se realizeze cu instructori calificați și cu materiale didactice specifice.
Siguranța, pe primul loc
Acvatic Bebe Club a fost înființat în 2012, fiind dedicat copiilor cu vârste între 4 luni și 4 ani. Clubul dispune de o zonă de aclimatizare treptată și o sală de așteptare de unde părinții/bunicii pot urmări lecțiile copiilor.
Este singurul club de profil din București unde tratarea și dezinfecția apei se realizează prin intermediul unei instalații mixte bazate pe UV și ozon. Prin sistemul de ventilație și dezumidificare, se păstrează permanent un microclimat ideal pentru desfășurarea programelor de educație acvatică.
Clubul de educație acvatică dispune de un cadru medical dedicat, angajat în program full time, care poate oferi asistență dacă este cazul sau consiliere, la solicitarea părinților. De asemenea, instructorii ABC participă anual la cursuri de prim-ajutor și la cursuri de perfecționare, astfel încât serviciile oferite să fie la cele mai înalte standarde de calitate.